Se afișează postările cu eticheta nucă. Afișați toate postările

Cartofi cu nuci şi roquefort

Posted in , , , ,

O reţetă simplă, rapid de preparat şi de efect.

10 cartofi de mărime mică
50 g miez de nucă
80 g roquefort sau brie
30 g unt
2 linguri de ulei de măsline

Cartofii se spală şi se fierb 15-20 minute la aburi sau în apă cu sare, apoi se reîmprospătează cu apă rece. Se prăjesc uşor 4-5 minute în ulei de măsline cu sare şi piper. Miezul de nucă se taie mărunt sau se macină şi se amestecă cu brânza. Cartofii se taie în câte patru felii, care se ung cu amestecul de nucă şi brânză, apoi se prind două câte două cu scobitori şi se pun pe o tavă acoperită în hârtie de copt. Se lasă la cuptor preîncălzit vreo 4-5 minute.
Se serveşte cald, ca aperitiv, simplu sau cu salata.

Nuci picante

Posted in , ,

Pentru astăzi vă propun un desert pe cât de rar întâlnit, pe atât de delicios.

2 ceşti miez de nucă
2 linguri de unt
¼ sirop de arţar
2 linguri zahăr brun
sare
ardei iute uscat şi tocat

Prăjiţi miezul de nucă într-o tigaie şi mestecaţi continuu până când este uşor rumenit. Adăugaţi untul şi amestecaţi mereu până când untul se topeşte iar nucile sunt acoperite. Apoi adăugaţi siropul de arţar, zahărul şi ardeiul iute. Amestecaţi continuu, la foc mic, până când lichidul se evaporă, iar nucile sunt bine acoperite. După ce se răcesc, puneţi-le la păstrare într-un vas acoperit timp de 2-3 săptamâni.

Aukro.ro